14 august 2010

We are Geordies, super Geordies


A mai rămas o singură echipă nou-promovată de prezentat. Astăzi, aflăm câte puţin despre Newcastle United, una dintre cele mai cunoscute formaţii ale fotbalului englez. Astfel că, până luni când alb-negrii revin în Premier League, chiar pe "Teatrul Viselor", împotriva celor de la Manchester United, să ştim ceva mai mult despre clubul care a dat Angliei, unul din cei mai mari atacanţi din istorie.

În nord estul Angliei întâlnim una din cele mai populare echipe din fotbalul englez. Newcastle United a luat naştere în 1892 şi a devenit în scurt timp una din cele mai iubite formaţii din Albion. The Toons au apărut după fuziunea între două cluburi locale, a reuşit de-a lungul istoriei sale să cucerească de patru ori titlul în Anglia (1900, 1905, 1907, 1909 şi 1927), de şase ori Cupa Angliei, (1906, 1924, 1932, 1951, 1952, 1955), o Supercupă în 1909, în vreme ce performanţele din cupele europene se rezumă la câştigarea Cupei Oraşelor Târguri în 1969 şi la Cupa Uefa Intertoto în 2006. "Coţofenele" au revenit în Premier League după doar un an, terminând pe primul loc în a doua ligă engleză şi se pot lăuda ca fiind una din echipele de top pe care le-a antrenat marele Sir Bobby Robson. Chiar dacă n-au mai reuşit o performanţă notabilă de peste 40 de ani, perioada cea mai prolifică a clubului a fost cea sub conducerea lui Kevin Keegan când echipa a avut o serie de rezultate care au adus-o la mijlocul anilor '90 în Champions League, după clasarea în primele patru în Premiership, fiind foarte apreciată pentru jocul extrem de ofensiv practicat în acea perioadă.

Marii rivali ai celor de la Newcastle sunt la doar 20 de kilometri distanţă, meciurile cu Sunderland, din Tyne-Wear Derby bucurându-se de o notorietate la fel de mare ca cea a derby-ului inter-oraşe Manchester-Liverpool. Anul acesta este un an special pentru suporterii celor două echipe, deoarece acestea se vor întâlni în prima ligă engleză, după o perioadă lungă de timp, iar primul duel va fi chiar în fieful coţofenelor, pe St. James Park. Că veni vorba de arena celor de la Newcastle, stadionul are o capacitate de 53.000 de locuri, fiind unul din cele mai frumoase stadioane din prima ligă. Suporterii lui Newcastle sunt cunoscuţi sub numele de Geordies, un regionalism care desemnează locuitorii zonei din nord-estul Angliei, fiind unii din cei mai aprigi fani din fotbalul englez.

Same old Shearer always scoring

Un capitol aparte în istoria clubului îl reprezintă, fără doar şi poate, fostul mare atacant englez, Alan Shearer. Practic, pentru mulţi dintre cunoscătorii de fotbal din întreaga lume, Newcastle United se confundă cu fostul număr nouă al echipei. În cei zece ani petrecuţi pe St. James Park, Shearer a îmbrăcat tricoul dungat de 395 de ori, reuşind să marcheze 206 goluri în toate competiţiile. Debutul său la Newcastle a avut loc în 1996, imediat după Campionatul European găzduit de englezi, devenind după numai trei ani, căpitanul echipei din East End. Acesta a rămas cunoscut în fotbalul mare după stilul inconfundabil în care transforma penaltyurile, atât la echipa naţională, cât şi în tricoul lui Newcastle. Alan Shearer s-a retras din activitate, imediat după încheierea Campionatului European din 2000, devenind în scurt timp comentator pentru BBC. Cu toate acestea, vârful englez a îmbrăţişat şi meseria de antrenor, în 2009, fiind numit, antrenor al echipei pentru care a făcut istorie. În cele opt etape petrecute ca antrenor pe banca lui Newcastle, Shearer nu a reuşit decât o singură victorie în faţa celor de la Middlesborough, însă nu a putut evita retrogradarea, care a încheiat cei 16 ani de prezenţă consecutivă, în prima ligă pentru coţofene. Un alt jucător emblematic pentru trupa din nord-estul Angliei este şi portarul irlandez Shay Given, care a jucat nu mai puţin de 12 ani pe St. James Park. Goalkeeperul a părăsit corabia alb-negrilor în 2009, când a semnat pentru Manchester City, fiind momentan rezerva tânărului John Hart.

Managerul care a reuşit promovarea cu Newcastle este Chris Hughton, fost jucător şi antrenor secund a lui Tottenham Hostspur. Acesta are la dispoziţie un lot solid în care îi regăsim pe bătrânul Sol Campbell, care a semnat chiar în acest an, Alan Smith, fostul atacant a lui Leeds şi Manchester United, danezul Peter Lovenkrads şi urugayanul Fabricio Coloccini.

  • Părerea mea este că Newcastle va termina undeva la jumătatea clasamentului în acest sezon, undeva între locurile 9-13. Nu are încă forţa necesară pentru a se bate pentru un loc de cupă europeană, deşi antrenorul Hughton a reuşit să defileze cu Newcastle în Championship.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu