28 august 2010

Goluri Gârlă sub cetate

Mureşul Deva a debutat cu o victorie la scor de neprezentare în faţa celor de la FC Silvania, scor 3-0, în prima etapa a ligii a doua, seria de vest. Meciul de pe stadionul de la poalele cetăţii a fost la discreţia gazdelor, care îşi puteau trece în cont o victorie la un scor mult mai mare. Startul neaşteptat de bun al devenilor, vine după o perioadă în care problemele din interiorul clubului păreau a nu se mai rezolva, iar ultimele două achiziţii (Melcea şi Gârlă, sosiţi de la Craiova) au adus un plus de viteză şi tehnică echipei devene.

Băieţii antrenaţi de Gică Barbu au reuşit un meci foarte bun în compania celor din Şimleul Silvaniei, echipă condusă de fostul vârf al celor de la CFR Cluj, Adrian Anca, învingând la scor de forfait, o formaţie care anul trecut câştiga fără probleme la Deva. Golurile victoriei au fost înscrise de Gârlă, în minutul patru, la prima fază periculoasă a meciului, noul atacant al devenilor marcând după un şut bine plasat de la 16 metri. Jucătorul adus cu o două zile înaintea partidei, de la Craiova a reuşit dubla la ultima fază a primei reprize după o pasă venită de la mijlocul terenului, pentru ca „veşnicul” Dîrvaru să închidă tabela în debutul reprizei secunde, după un şut din interiorul careului mingea trecând pe sub portarul oaspeţilor.

Devenii obţin astfel o victorie deosebit de importantă, în condiţiile în care problemele de efectiv cu care se confrunta înainte jocului, o recomandau ca victimă sigură în faţa adversarilor de sâmbătă, nu mai puţin de patru jucători fiind indisponibili pentru această partidă. Tehnicianul Mureşului a declarat la finalul partidei, că este mulţumit de rezultat, dar a precizat că va fi nevoie de multă muncă pentru a face un lot care să se bată pentru evitarea retrogradării. „Este un debut fericit, ţinând cont de faptul că am folosit jucători care nu au făcut pregătirea cu echipa (Melcea şi Gârlă), dar nu trebuie să ne îmbătăm cu apă rece, pentru că ne aşteaptă o serie de meciuri foarte grele, începând cu deplasarea de la Alba Iulia, de etapa viitoare. Aşteptăm săptămâna aceasta să ne mai întărim lotul cu unu sau doi jucători şi vă pot spune că unul dintre cei care vor veni în săptămâna ce urmează la Deva, este Dinu Sânmărtean, jucător ce a evoluat la Vaslui”, a concluzionat antrenorul Devei.

Cealaltă reprezentantă a judeţului în Liga a doua, Minerul Lupeni, a fost învinsă categoric, în deplasare la Ploieşti, de către Petrolul, cu 4-0.


Mureşul Deva: Horvat – Coca, Dosan (c), Gongolea – Cîmpean, Golguţ, Sătmar (Furdean), Gârlă (Moca), Melcea – Bogman (Trif), Dîrvaru. Antrenor: Gică Barbu.

FC Silvania: Miron – Ianc, Crişan, Hotico, Muntean – Andor (Prodan), Petcuţ (c), Militaru, Buştea (Sighiartău) – Hadăr, Puşcaş (Apostolache). Antrenori: George Paul, Adrian Stanca.


Alte rezultate din etapa întâi:


FC Argeş – UTA 0-2

ACU Arad – ACSMU Politehnica Iaşi 1-0

Voinţa Sibiu – Dacia Mioveni 0-0

Arieşul Turda – FC Bihor 0-2

Gaz Metan CFR Craiova – CSM Râmnciu Vâleca 2-0

ALRO Slatina – Unirea Alba Iulia 0-1

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu