Mi-a închis guriţa!

Deşi, iniţial am vrut să îmi exprim dezaprobarea privind gestul lui Cosmin Contra după marcarea golului din Ghencea, şirul întâmplărilor povestite după partidă m-au făcut să privesc cu alţi ochi bucuria lui Contra. Probabil frustrarea unui nou egal cu Timişoara, după un meci în care Poli n-a arătat absolut nimic (nu că Steaua lui Ilie Meserie ar fi făcut-o) m-a făcut să arunc câteva "vorbe de bine" în direcţia omului care acum câţiva ani trăgea naţionala după el, chiar pe nămolul din Ghencea, în barajul cu Slovenia. Cu alte cuvinte, Guriţă, mi-a cam închis...guriţa (dacă tot sunt la modă jocurile de cuvinte facile). Imediat după execuţia magistrală a acestuia, grămezile de carne îndreptate către tribunele stelistele, alinierea morţilor celor 20 de mii de fani roş-albaştri, precum şi gesturile largi ale lui Cosmin mă făceau să îmi culeg telefonul de pe covor portocaliu din cameră, în timp ce pogoram câteva zeci de arhangheli şi sfinţi asupra "motorului" violeţilor. Mă gândeam că deja e prea mult, având în vedere că şi anul trecut, după cele două reuşite din meciul direct cu Steaua, Cosmin a fost cam slobod la... guriţă. Dar, explicaţia a venit la doar câteva minute după încheierea meciului. Pe toată durata întâlnirii, minunaţii mitici îmbrăcaţi în roş-albastru l-au înjurat de mama focului pe Cosmin, invocând trecutul dinamovist al acestuia. Evident astfel de lucruri se întâmplă foarte des în capitală (Dorinel a plecat de nenumărate din Groapă şi din Grant cu cămaşa plină de flegme), dar până la a-l înjura pe omul care a dat câteceva pentru naţională, de multe ori, chiar în Ghencea, de tată (om care nu mai este în viaţă) nu poate decât să arate nivelul de civilizaţie din oraşul făurit de un cioban pe nume Bucur. Astfel că gesturile lui Contra nu sunt decât foarte normale, "spaniolul" plătind cu aceiaşi monedă celor care l-au apostrofat. Diferenţa e că noi cei din faţa televizoarelor am citit pe buzele timişoreanului "dedicaţiile" pentru suflarea stelistă, în vreme ce doar cei de pe stadion ştiu de insultele aduse de fani.
În condiţiile ăstea n-ai cum să nu repeţi obsesiv că nu vrei să te mai întorci în campionatul nostru, unde mocirla domneşte de la un colţ al ţării la altul. Să nu se înţeleagă aici că fanii timişoreni ar fi uşă de biserică. Nup. Chiar la ultimul meci al naţionalei la Timişoara, împotriva Israelului, am auzit câţiva bănăţeni mai "inteligenţi" strigându-i lui Tibi Ghioane că mai bine s-ar fi prăpădit atunci când a avut acele probleme grave cu capul. Problema oamenilor care înjură ca la uşa cortului nu e nouă. Se blesteamă la Simeria, la Brăneşti, la Vişina Nouă, ori în fieful celor de la Măciuca Damila. Doar că în Bucureşti, injuriile sunt la ordinea zilei, iar ierarhiile, ori importanţa unor oameni e trecută cu vederea extrem de uşor. În condiţiile ăstea, deşi mi-aş dori ca fiul meu să iubească fotbalul, nu-l voi duce la meci decât foarte târziu, asta pentru că nu vreau să audă "declaraţiile de dragoste" pentru mamele patronilor, preşedinţilor sau jucătorilor.("tati, tati da ce înseamnă... gigi? )
De altfel, întâmplarea din Ghencea de duminică mă face să mă gândesc serios dacă voi merge sau nu la partida cu Liverpool, din 2 decembrie, pentru că sincer, nu vreau să aud blesteme pentru băieţii de pe Anfield, doar pentru simplul fapt că sunt mai buni!

P.S: Dar la ce să mă mai aştept când Ilie Năstase înjură o pretinsă jurnalistă pe străzile Timişoarei într-un mod care nu îi face nicidecum cinste??